Cristi a montat caseta taxiului pe plafon. Loganul lui din 2009 era curat, primitor, tot ce trebuie. Se urcă în biroul lui în dimineața asta însorită de aprilie. Cald, frumos, vreo 18 grade. După atâta frig e timpul să facă bani serioşi.
“Azi e un nou început! Gata!”, gândi Cristi în timp ce rula pe sistemul audio cunoscuta melodie a Ninei Simone, “Feeling Good It s a new dawn, it s a new day, it s a new life….”.
“E momentul să trec la nivelul următor. Am pierdut toţi banii făcuţi prin Spania, Italia şi mai ales Anglia. Mi-am rupt spatele şi i-am spart aiurea, pe băutură cu tovarăşii, păcănele, ruletă şi bagaboante. Cât de prost să fii, să mor eu! Gataaaaa! Pun de-o parte! Sistem. 15-20% trag pe dreapta, cum zic evreii. Am 34 de ani, nu mai am gagică. Nu mai merge aşa”, chibzui taximetristul după ce trânti capacul portbagajului în care-şi puse un ghiozdan cu nişte haine de schimb, un deodorant, un prosop şi alte chestii pentru trusa de supravieţuire zilnică a bucureşteanului care-şi petrece toată ziua în maşină.
Loganul a pornit la sfert şi are vreo 400 de mii de kilometri. Dacă am avut grijă de el, uite, e brici. Aşa trebuie să fac şi cu finanţele, cum zic motivaţionalele alea pe net, zise cu voce tare Cristi.
A plecat spre vadul taximetriştilor din Militari, Bucureşti, cu speranţa că prinde o cursă la aeroport sau prin Pipera, Aviaţiei, o cursă lungă. Să înceapă bine ziua.
“Mă opresc la o şaorma că nu am mâncat de 14 ore. Am făcut regim d-ăla jmecher. Pot să bag una picantă. Dacă-mi dădea şi dublajul ăla aseară la aparate plăteam toate facturile aveam şi de o ieşire cu bagabonţii, îmi luam şi nişte Jordanuri d-alea bengoase. Tare prost sunt. Bă, câţi bani am spart în viaţa asta”, filosofă Cristi în timp ce se înfipse în şaorma aia picantă, soioasă, făcută de puştanul ăla din blocul vecin de se angajase la turc pentru a-şi plăti şcoala de şoferi, şi cursurile alea de mecanic auto. Îl ştia pe tac-su, băiat bun.
Filmul i s-a rupt brusc când a văzut-o pe bruneta aia venea alert spre el. PIESĂĂĂ! Fără tocuri, craci lungi, ţâţe obraznice, talie, buze.
“Moaaaamă. De abia aştept să văd dacă are şi buci bombate, primitoare”, gândi el.
Cristi se uită la Loganul lui să vadă dacă e lampa pe verde, poate are noroc şi ia o cursă bună, că sigur are bani bomboana asta. Se şterse la gură de sosul ăla mirositor şi miji ochii ăia albaştri cu care pe vremuri făcea ravagii printre fetele din cartier şi mai lovea şi câte una de prin cluburile din centru.
“Ia uite ce nări are! Cum freamătă asta!”
Cristi se şterse cu un şerveţel umed după ultima înghiţitură de şaorma şi luă o poziţie de mascul Alpha.
– Domnişoară, unde mergeţi?, o întrebă el cu un glas dulce pe splendoarea care ajunsese lângă el?
– Sunteţi liber?, rosti sirena politicoasă.
– Daaaaa! Verde! îi răspunse.
– La Promenda, lângă Enel, acolo. E ok?, întrebă ea.
– Sigur! Urcaţi-vă, răspunse taximetristul.
Cristi a plecat rapid, dar fără a brusca Loganul de aproape jumătate de milion de kilometri şi o luă pe cel mai scurt drum pentru a o impresiona pe fata aia care i-a făcut dimineaţa mai frumoasă.
După ce a ajuns la jumătatea drumului, stomacul începu să-i joace feste.
Shaorma aia picantă n-a fost o idee bună. Burta îi făcea ca leul din genericul de la filmele Metro-Goldwin Mayer.
Deja i se făcuse ruşine şi spera că bruneta nu auzise sunetele alea jenante.
– Parcă am mai fost p-aici! Mi se pare că ne învârtim în cerc. Chiar mă grăbesc. Am o întâlnire importantă spuse domnişoara voluptoasă de pe bancheta din spate.
– Nu, nu! Credeţi-mă. Ăsta e cel mai scurt drum. Şi eu am o urgenţă!, rosti Cristi, contorsionat de durerile care deja îl făceau să transpire abundent şi să se facă covrig. Dacă e vreo problemă nici nu trebuie să plătiţi, serios.
Stomacul lui Cristi cedă şi scoase un răget de leu, de data asta zgomotos.
Își privi în oglinda retrovizoare ochii ăia albaştrii și văzu în background faţa încremenită a preafrumoasei domnișoare.
Atunci a fost momentul în care și-a dat seama că a comis-o grav.
A eliberat o super-băşină zgomotoasă şi, pe final, a fost şi un sunet ce a trădat şi nişte stropi.
Tot ce a putut să proceseze creierul lui obosit a fost să se întoarcă cu faţa la clientă, cu zâmbetul ăla carismatic și să rostească cu un ton glumeț, în timp ce deschise toate geamurile:
“BAU!!!!”
Faţa i se întristă. Privi în oglinda retrovizoare centrală să vadă cum i se prăbuşeşte lumea. Bruneta zâmbi stingher. Îşi aşeză elegant mâna care purta o pedichiură ce a costat, cel mai probabil multe sute de lei, pentru a-şi acoperi buzele senzuale ce schiţau un zâmbet sincer.
“Toţi suntem oameni! Am păţit şi eu la birou. Se poate întâmpla oricui. Chiar şi celor de la Uber şi Bolt, spuse corporatista de pe bancheta din spate.
“Eu tot dau cinci stele şi las 30 de lei bacşiş”.
