Wizz Air – Aeronavele suplimentare vor opera de pe Aeroportul Henri Coandă, iar a doua aeronavă va avea baza la Aeroportul București Băneasa începând cu 1 aprilie 2025, ajungând la un număr total de 21 de aeronave în capitală
Wizz Air a anunțat continuarea expansiunii în București cu două aeronave Airbus A321neo de ultimă generație, trei rute noi și deschiderea celei de-a doua baze care deservește orașul, la Aeroportul Internațional București Băneasa – Aurel Vlaicu, începând cu 1 aprilie 2025. Cu un total de 21 de aeronave care vor avea baza în București, această extindere are ca scop creșterea semnificativă a conectivității dintre România și alte țări din Europa și nu numai, oferind în același timp mai multe opțiuni de călătorie accesibile, cu locuri suplimentare la tarife reduse pentru vara viitoare.
București are o importanţă semnificativă în planurile Wizz Air. Noile aeronave vor adăuga aproape 750.000 de locuri la programul său din vara anului 2025 în Capitala României, în creștere cu 18% față de vara anului 2024.
Noile rute din București Otopeni vor începe să funcționeze după cum urmează:
- București Otopeni către Gran Canaria (Spania) va începe în 17 iulie 2025
- Frankfurt Hahn (Germania) în 1 august
- Friedrichshafen (Germania) în 2 august.
Prețurile încep de la 29,99 EUR. De asemenea, compania aeriană va crește frecvența a nouă rute existente către Dortmund, Memmingen, Stuttgart, Nisa, Basel, Larnaca, Lyon, Alghero și Pisa.
Începând cu 1 aprilie, Wizz Air va începe operațiunile de bază de pe Aeroportul București Băneasa. Pe lângă zborurile către Napoli (Italia) și Cracovia (Polonia) care sunt deja în serviciu, compania aeriană va lansa rute din București Băneasa către Abu Dhabi (EAU) în 30 martie, către Londra Luton (Marea Britanie) în 1 aprilie și către Varșovia (Polonia) în 9 iunie.
Biletele sunt deja în vânzare pe wizzair.com și în aplicația oficială a companiei aeriene, cu prețuri începând de la 24,99 EUR. Această extindere reflectă dedicarea Wizz Air de a răspunde nevoilor în continuă evoluție ale călătorilor din România, oferindu-le mai multe opțiuni și flexibilitate pentru călătoriile de agrement sau de afaceri, precum și pentru vizitarea prietenilor și familiei în străinătate.
De la începerea operațiunilor sale în România în 2006, Wizz Air și-a mărit constant investițiile, recunoscând țara ca fiind o piață esențială. În prezent, compania aeriană operează 175 de rute de pe 13 aeroporturi din România, conectând pasagerii la 72 de destinații din 24 de țări. În ultimii 18 ani, Wizz Air a stabilit șase baze operaționale în București, Cluj-Napoca, Iași, Timișoara, Craiova și Sibiu. Compania aeriană are peste 1.500 de angajați în România.
Mauro Peneda, Managing Director în cadrul Wizz Air Malta, a spus: „Pe măsură ce continuăm să ne extindem rețeaua și să avem o cotă de piață de 55% în România, suntem mândri să stabilim o nouă bază la Aeroportul București Băneasa și să lansăm trei rute noi din capitală. Această extindere va oferi aproape 750.000 de locuri suplimentare pentru pasagerii ce călătoresc spre și dinspre capitală în vara acestui an, asigurând o creștere cu 18% a capacității în București comparativ cu vara trecută. Suntem încântați să ne dezvoltăm în continuare oferta, acesta este doar un prim pas pentru a ajunge la o capacitate de aproape 8 milioane de locuri anual către București și pentru a oferi și mai multe opțiuni pasagerilor noștri. În total, compania aeriană va opera 66 de rute către 23 de țări de pe ambele aeroporturi din București. Pe măsură ce ne dezvoltăm rețeaua și flota în direcția strategiei noastre «WIZZ 500», suntem încântați să contribuim la economia românească prin crearea de locuri de muncă și sperăm că această creștere ne va consolida și mai mult rolul de companie aeriană lider în România”.
Wizz Air operează o flotă de 226 de aeronave Airbus A320 și A321 şi a avut 62,8 milioane de pasageri în 2024.
Wizz Air este listată la Bursa de Valori din Londra cu abrevierea „WIZZ”. Compania a fost numită recent în top cinci cele mai sigure companii aeriene din lume de către airlineratings.com, singura agenție de siguranță și rating de produse din lume, și a fost desemnată „Compania aeriană a anului” de către Air Transport Awards în 2019 și în 2023.
De asemenea, Wizz Air a fost recunoscută drept „Cea mai sustenabilă companie aeriană low-cost” în 2021-2023 și „Cea mai bună companie aeriană pentru reducerea emisiilor de carbon” în 2024 de către World Finance Sustainability Awards. Totodată, Wizz Air a primit distincția „Cel mai sustenabil grup aerian din EMEA pentru 2024” în cadrul CAPA-Centre for Aviation Awards for Excellence 2024.
