Tensiunea crește în Europa. Fermierii continuă revoltele.
Cehia – Fermierii au blocat străzile din Praga cu tractoarele. Aceștia cer oprirea importurilor ieftine către Uniunea Euopeană, dar și mai mult sprirjin din partea autorităților și mai puțină birocrație. De asemenea, ei vor reimpunerea taxelor vamale pentru produsele agricole din Ucraina.
Polonia – Mii de fermieri au ieșit în stradă, în Varșovia. Forțele de ordine au folosit gaze lacrimogene, iar mai mulți protestatari au fost săltați de forțele de ordine. Agricultorii cer ca Polonia să respingă măsurile energetice şi de mediu cuprinse în Pactul Verde al UE, să interzică importurile agricole din Ucraina, care le fac concurenţă neloială, şi de asemenea să interzică importurilor agricole din Rusia şi Belarus.
