Viktor Orban, premierul Ungariei, a declarat că, în 2024, “ordinea mondială bazată pe hegemonia liberal-progresistă poate fi înlocuită cu o ordine mondială suveranistă, astfel punându-se capăt unei ere jalnice a civilizaţiei occidentale”.
“Ordinea mondială bazată pe hegemonia liberal-progresistă a eşuat, a adus în lume războaie, haos şi nelinişte şi a provocat un colaps economic. Adepţii acestei ideologii au proclamat că rolul lor nu este reprezentarea oamenilor, ci punerea în aplicare a propriilor idei. Au împărţit lumea în democraţii şi autocraţii şi şi-au asumat rolul de a duce o cruciadă împotriva autocraţiilor, a declarat Viktor Orban la conferinţa CPAC Hungary (Conservative Political Action Conference – organizaţie a conservatorilor din Statele Unite), conform hirado.hu.
Premierul Ungariei este de părere că “această orânduire a produs lideri incompetenţi care fac greşeli după greşeli şi, în cele din urmă, se îndreaptă spre propria lor pieire”.
Cele mai importante declaraţii ale lui Viktor Orban din prima zi de la CPAC 2024 Hungary, Budapest:
– Liderii liberali cred că este nevoie de un control ideologic pe care toată lumea trebuie să îl accepte şi atunci va fi pace în lume. Când îi ascult, mă gândesc că aceşti nepricepuţi ştiu mai puţin despre pacea mondială decât lumea de la un concurs de frumuseţe.
– Avem în faţă ocazia unică de a înlocui spiritul mondial liberal-progresist cu altceva, o ordine mondială suveranistă. În această ordine mondială nu există o ideologie globală la care toată lumea trebuie să se alinieze, pentru că deciziile şi acţiunile statelor sunt determinate de interesul naţional. Fiecare naţiune suverană acţionează conform propriului interes naţional.
– Adevăratul suveran este poporul într-o ordine mondială suveranistă. Nu ONG-urile, nu experţii dubioşi sau academicienii “zvăpăiaţi” sau corporaţiile ne vor spune ce este corect şi ce nu, ci cei aleşi de către popor.
– Spiritul lumii suveraniste înlocuieşte societatea deschisă a lui Soros cu o societate în care statul îşi protejează cetăţenii, o societate în care nu se organizează migraţia, ci mai degrabă se apără frontierele, o societate în care întemeierea unei familii înseamnă o valoare, iar familia este ocrotită ca o instituţie importantă a naţiunii. În lumea suveranistă, economia mondială este organizată conform avantajelor reciproce, fără ideologii.
– În timp ce toată Europa a fost inundată de un ocean liberal-progresist, aici, în Ungaria, în mod miraculos, a supravieţuit o insulă conservatoare, “island of difference”, care sfidează mareea liberală, trăsnetele de la Bruxelles şi uraganul de la Washington. Şi nu numai că le sfidează şi supravieţuieşte, ba chiar prosperă, învinge iar şi iar.
– 2024 nu este un an al teoriei, ci anul practicii, în toată lumea au loc alegeri, care trebuie câştigate.
– Liberalii progresişti simt pericolul, schimbarea erei înseamnă totodată înlocuirea lor, înseamnă sfârşitul spiritului progresist în lume. Ei sunt la putere şi nu ezită să îşi folosească mijloacele. La nevoie vor utiliza şi organele statului. În trecut au fost comuniştii, iar acum progresiştii sunt cei care reuşesc din cinci paşi să facă din organele de stat un instrument al opresiunii.
– Primul pas este redefinirea a ceea ce este normal, pentru a însemna ceva diametral opus precum războiul este pace, migraţia este o resursă. Vor continua să răspândească “normalitatea răstălmăcită” cu ajutorul statului, apoi îi vor identifica pe cei ce au “opinii periculoase” ca un risc pentru securitate, ei instigă presa liberală şi activiştii împotriva acestora, iar după aceea pun în acţiune organele de stat.
– Aşa se procedează cu Ungaria la Bruxelles, cu conservatorii din capitalele europene liberale, aşa se procedează şi din SUA, unde „vor să-l şteargă pe Donald Trump de pe buletinul de vot” cu ajutorul sentinţelor judecătoreşti.
– “Apostolii” orânduirii liberal-progresiste sunt încă la Bruxelles şi chiar la Washington. Dar anul acesta noi ne asumăm sarcina de a-i înlocui de acolo. Să vină era suveraniştilor, să ne întoarcem la calea paşnică şi sigură care a adus prosperitate şi pace în Occident! Make America Great Again, Make Europe Great Again, hai Donald Trump, hai suveraniştii europeni!